Centrul de Resurse Juridice a lansat proiectul „Educația fără discriminare e și treaba mea!”

Centrul de Resurse Juridice a lansat proiectul „Educația fără discriminare e și treaba mea!”

Proiectul „Educația fără discriminare e și treaba mea!” își propune să contribuie la creşterea vizibilităţii şi relevanţei dezbaterii publice în jurul manierei în care copiii sunt educaţi în şcoală din perspectivă nediscriminatorie şi pentru creşterea incluziunii educaţionale a celor vulnerabili.

Vizitează site-ul proiectului - www.educatiefaradiscriminare.ro

Încurajând participarea tuturor actorilor relevanţi, inclusiv a reprezentanţilor celor vulnerabili sau a celor din domeniul social de care depinde şi incluziunea educaţională a copiilor vulnerabili, vor fi cartografiate sursele excluziunii şi propuse soluţii concrete. Folosind o campanie media, proiectul ţinteşte şi spre o conştientizare a publicului larg că educaţia incluzivă şi nediscriminatorie este un subiect ce ar trebui să-i intereseze pe toţi.

Totodată, va promova ideea participării integrate a autorităţilor cu mandat în domeniul incluziunii pentru a răspunde surselor multisectoriale ale excluziunii educaţionale, promovând necesitatea unei mai mari implicări comunitare în jurul şcolii.

Dacă vrem o țară democratică, care nu e rasistă, sexistă, homofobă, care nu exclude persoanele cu dizabilități sau pe cei diferiți în general, dacă vrem o țară în care fiecare să poată să aibă o șansă, educația e principalul câmp de acțiune. Trebuie să conștientizăm cu toții că ce și cum au învățat în ultimii 26 de ani, dar și ce și cum învață copiii la școală astăzi a construit România așa cum o avem azi, respectiv va construi România de mâine.

E ceasul al treisprezecelea să ne intereseze dacă ceea ce promovează manualele, dacă ceea ce sunt pregătiți profesorii și sistemul să gestioneze în sens de a include și acomoda diferența și nu de a o exclude, dacă acestea duc așadar spre o societate democratică în care valoarea supremă e demnitatea umană a fiecăruia, sau spre una monocoloră care exclude și urăște diferența și care vede lumea în termeni univoci.

Prin acest proiect vom documenta și ridica probleme concrete în jurul acestor idei, a declarat Delia Niță, Managerul Programului Antidiscriminare al CRJ.

Proiectul se desfășoară în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016 si este co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Persoană de contact: Cezara David, Manager de proiect, cezara.david@crj.ro.

Info proiect

Nu există nici un răspuns.